Eliza își lipi palmele și fruntea de vitrina rece, iar ochii ei fixară chipul cu bucle prinse cu fundă verde. Clipi, uimită de asemănare. I se spusese de atâtea ori că e ca o păpușă. Zâmbi. Cartea cu foi groase pe care o găsise pe jos în fața școlii îi promisese că poate avea orice își dorește dacă se străduiește suficient și crede cu adevărat. Închise ochii. Păpușa tresări când sufletul de copil intră în ea, iar trupul Elizei alunecă, moale, pe asfalt. Își dorise să aibă în păr funda cea verde.
—
(Acest text are 500 de caractere cu tot cu spații și a fost scris cândva la începutul lui 2024 pentru grupul de joacă scriitoricească “Ficțiuni reale”, de pe Facebook)
Sursa imagine: Stable Diffusion