Stau și mă uit la piatra rotunjită și știu exact unde e nordul. Pe suprafața mâncată de umezeală și un pic crăpată din dreapta mea s-a aciuat un strat de mușchi gros ca o pătură. Dincolo, pe stânga, piatra e uscată și netedă ca palma. Și caldă, că bate soarele. Mă aplec și citesc literele gravate: “Catrìona Meikle – 1881-1946”. Nici urmă de Ilianu. Dar i-am promis Catrinei că vin cu ea să-și caute originile în concediul ăsta, așa că iată-mă pipăind morminte.

– Granit, îmi spune, apoi își mută degetele pe stratul des și verde.

– Am citit în broșura de la mănăstire că pietrele astea veneau când murea cineva tocmai din Aberdeen. Acum nu ar fi mare lucru… dar imaginează-ți… atunci le aduceau cu căruța.

– Da…

O văd tulburată. De asta îmi și turuie gura, că eu de obicei sunt un taciturn și mă doare-n cur de istorie. Problema e că aici ar fi trebuit să găsească Catrina niște răspunsuri, dar se dovedește a fi capăt de drum. Nu se potrivește numele de familie, și pace.

– E singura piatră pe care scrie Catrìona și care ar fi putut fi a mamei lui Duncan, încerc să gândesc cu voce tare. În registrul din Ostend erau trecuți anii clar. Astea-s mormintele.

– Și aici e tot Craig, îmi zice, apoi îmi arată carnețelul ei. Dacă mă iau după asta, pe Duncan trebuia să-l cheme Meikle, nu Eilean.

– Câți Craig născuți în 1872 și Catrìona născute în 1881 să fi avut un fiu pe nume Duncan? Uite, pe asta de lângă scrie “Craig Meikle, 1872-1941”.

– Dar de ce nu e același nume? Sau măcar unul care să se apropie… Eilean… Meikle… nicio treabă […]

Textul integral pe Liternet.ro »

(Acest text a fost scris în aprilie 2024 pentru cursul “Wannabe” pentru scriitori aspiranți, organizat de scriitorul Mihai Buzea și a fost publicat pe Liternet pe 30 septembrie 2024)

Sursa imagine: Stable Diffusion