Blues trânti pe masă cheia de la lanțul cu care își lega pliabila, iar Dori se aplecă repede spre suprafața lăcuită, dădu cu degetul peste ea, pufni, apoi îl privi cu reproș. Ca și cum cineva ar fi tras perdeaua, lumina păli ușor în camera ticsită cu mobilă veche și diverse obiecte mai mult sau mai puțin utile.

– Nu s-a zgâriat, spuse el, apoi o privi pe sub sprâncenele care i se adunaseră pe frunte a neputință. Ia uite, a trecut un nor. Poate plouă.

Niciun mușchi nu se mișcă pe fața ei palidă și ușor ridată sub stratul de dermafix standard, așa că Blues știu că tertipul cu norul nu funcționase și trebuia să-i dea înainte cu argumente.

– Și chiar dacă am lua una, cum o aduc? Nu pot să car o saltea atâta drum cu bicicleta, ești nebună?

Blues era oțărât, și pe bună dreptate. Din cauză că populația Washului nu prea făcea mișcare și mai toți cetățenii erau supraponderali și bolnavi din cauza asta, autoritățile anunțaseră că presiunea pe sistemul de sănătate era prea mare. Mai un infarct, mai un AVC, cetățenii picau ca muștele în paturile Spitalelor Cetățenești și trebuiau îngrijiți cu cheltuieli mari din fondurile Advancorporației. Consiliul hotărâse deci peste noapte să retragă oamenilor dreptul de a deține vehicule care nu aveau sistem de propulsie mecanic, iar el fusese nevoit să-și predea Buickul electric pe care îl avea de o viață, chiar dacă era o piesă de epocă. În ziua aceea, plânsese ca un copil, apoi blestemase, apoi lovise cu piciorul în ușa garajului, în care Dori, urcată pe niște patine cu rotile pe care le descoperise dosite pe undeva, începuse deja să stivuiască tot felul de marafeturi care stătuseră până atunci aiurea prin casă.

Pentru că avea artrită, Blues reușise să-și păstreze bicicleta cu baterie, pentru care primise dispensă temporară până devenea eligibil pentru protezare. Dar bicicleta era bună doar de drumuri scurte, pentru că trebuia încărcată la fiecare 30 de kilometri și, oricum, nu putea căra mare lucru cu ea. Era deci nevoit, dacă voia ceva mai deosebit, să călătorească trei zile în rețeaua rarefiată de transport urban, printre transpirați și disperați. Bine măcar că nu mai existau bani, că nu mai avea nimeni ce să fure și măcar putea să doarmă dacă avea noroc să prindă un scaun.

– Blu, suspină Dori cu brațul întins spre ușa închisă care dădea spre dormitor, trebuie să recunoști că asta pe care o avem este groaznică, iar eu am dureri de oase…

– Mai sunt patru ani până când avem voie s-o reciclăm, mormăi Blues […]

Continuarea pe Utopiqa.ro

Imagine: Stable Diffusion

Acest text face parte dintr-un proiect de worldbuilding pentru o lume posibilă într-un viitor cu climă fierbinte și politici planetare scindate, locul unde se desfășoară acțiunea seriei distopice SF Nordam 2190 (romanele SENTIENT și SAPIENT), care va apărea la Editura Crux în primăvara lui 2025.