Să se fi spart cerul în două sub ochii lui și n-ar fi crezut Ramon că se sfârșește lumea, cum îl săgetase direct în vintre vestea că avea să moară. Din trei feluri de cancer fără leac în universul ăsta, el făcuse unul și asta doar pentru că nu se căutase la vreme.
Când Theo îi dăduse vestea, îl privise buimac, clipise dintr-un ochi cu totul și cu celălalt pe jumătate, apoi își băgase un deget în gură și își mușcase o pieliță până la sânge. Theo îi întinsese un șervețel, iar el îl luase fără să priceapă ce ar fi trebuit să facă cu el, apoi văzuse cum înflorește roșu între degetele lui și izbucnise în plâns.
Cum să i se întâmple lui așa nenoroc, doar se ținuse cu strășnicie de cei cinci piloni de sănătate în ultimii ani și nu ratase niciun extendo. Asigurare n-avea, că l-ar fi uscat și, oricum, era tardiv să-și dea cu pumnii în cap. Nimeni din generația lui nu avusese grijă de lucrurile astea.
Trecuse el prin Revoluție și scăpase viu, iar acum îl dobora un rahat de boală. Poate de aia, că i se păruse atunci că e liber să facă ce-l taie capul. Dar să nu te bucuri de libertate după ce ai supraviețuit ar fi fost o mare prostie. Măcar el nu profitase de mulțimea de văduve, drept că și de frica Almei, femeie cu nume blând și brațe de halterofil, care nu l-ar fi ridicat în aer ca să dea cu el de pământ, dar s-ar fi uitat la el până l-ar fi lăsat rușinea fără vlagă, cu capul între umeri. Ea închisese ochii însă la excese, că știa și ea că altfel și-ar fi luat hamul și praștia și ar fi plecat de acasă, iar Alma nu era dornică să crească singură trei copii în vremurile alea în schimbare. Se oprise până la urmă și din băut. Lăsase și fumatul tot în celălalt secol, din care moștenise atacurile de anxietate și obezitatea de gradul trei, la fel cu toți de o vârstă cu el.
– Când? […]
Textul integral pe Liternet.ro »
(Acest text a fost scris în aprilie 2024 pentru cursul “Wannabe” pentru scriitori aspiranți, organizat de scriitorul Mihai Buzea și a fost publicat pe Liternet pe 6 iulie 2024)
Sursa imagine: Bing Images