Maria, soro,
Vreau să știu cum ai trăit alea trei zile,
că eu nu mai pot.
E drept că eu trăiesc așa
de treisuteșaișcinci înmulțit cu șaptișpe
– matematica nu-i punctul meu forte, da’-i mult –
și
sunt zile – ca azi – când îmi vine
să închid lumea departe
să o astup
și să tac așa, înfășurată
în plapuma asta de durere de mamă.
Nu știu ție,
dar mie
nu mi-a auzit Ăsta niciodată
nicio rugăciune,
nicio implorare.
Doar tace și cred că-L doare-n dosul cerului.
Se face că plânge de trei zile pentru fii-Su,
pe care tot El L-a lăsat să moară
pe o cruce pe care au ridicat-o
ăștia de vreau eu acum să-i astup,
care șed acum bucuroși în casele lor,
cu copiii lor vii,
cu copiii lor întregi,
și izbesc unii de alții nenăscuți de găini
crescute la sol, mărimea L,
apoi bagă în guri nou-născuți de oaie.
Hristos a-nviat!
Mamele bucatelor de pe masă ar urla să audă asta,
ca mine,
dacă ar avea și ele –
dacă li s-ar fi lăsat și lor –
cuvinte.
Hristos a-nviat!
Maria,
fii-mea are epilepsie și autism
și nu face pipi în bude turcești
că nu i se îndoaie genunchii,
n-o țin…
Am oprit de trei ori pe autostradă, Maria,
îți dai seama că mi-era frică,
pentru că nu știu ce-o face să tremure
și să cadă pe jos.
Hristos a-nviat!
La niște kilometri de aici am citit că au căzut
bombe.
Mor copiii mamelor la piepturi sfârtecate.
Mor mame cu pușca în mână.
Hristos a înviat, așa-i?
Zi-mi, soro,
cum ai trăit alea trei zile,
după ce orice speranță îți murise în pământul plin de sângele copilului tău,
de care lui Ta-Su nu părea să-i pese,
cum ai suspinat, Maria,
zi drept, L-ai blestemat sau nu?
Hristos a înviat, Maria.
După trei zile.
Eu încă număr.
Treisuteșaișcinci
înmulțit
cu șaptișpe.