Nu-mi place să fiu aici. Lumina e chioară. Scaunul e descentrat și tare și mai mic decât normal, parcă e făcut special așa. Mă foiesc. I-or fi tăiat din picioare, de asta e instabil. Ca Sergiu.

La ferestre sunt gratii. Floarea aia ar face orice să-și întindă frunzele în afară, dar n-are cum. Pariez că, de îndată ce se apleacă prea mult spre lumină, madam asta o întoarce. Vrea să pară severă, se uită la mine pe deasupra ochelarilor, dar eu nu-s ușor de intimidat, am mai văzut câte ca ea. E a treia oară când îl fac pe dracul în patru să mă fac înțeleasă și îmi scrântesc limba să reformulez în fel și chip, iar asta stă cu coatele pe masă și degetele mari lipite unul de celălalt, superioară, și îmi repetă fără noimă cuvintele alea trei, ca o placă stricată.

– Așa cere programa, zice iar, apoi ridică din umeri și clatină din cap în același timp, iar cerceii îi zdrăngăne sub urechi. Nu mai rezist și i-o trântesc:

– Dar cine e, doamnă, Programa asta, și cum ajung la ea sau la cine a făcut-o, să-i explic că în cazul acestui copil poate să ceară, că n-are de unde primi? De câte ori să vă spun că dizabilitatea lui Sergiu fix asta este, nu ține minte nici poezii, nici cântece, nici teorie literară, nici Coșbuc, nici Arghezi, nici Eminescu… nici măcar Cățeluș cu părul creț… înțelegeți?

– E aceeași programă pentru toți elevii, nu putem noi, cadrele didactice, să facem excepții, că pe urmă vine Inspectoratul…

– Programa e odrasla Inspectoratului? Că mă duc la Inspectorat! Și explic și acolo! Asta nu e adaptare!

– Nu mă luați în derâdere, vă rog, noi aici ne respectăm și eu doar încerc să vă ajut, se burzuluiește.

Mă ajută, da, să-mi crească tensiunea.

Se uită la mine ca la nebuni, și probabil că așa arăt. Nu-mi dau seama dacă în ochii ei e și puțină milă pe lângă indignare, dar n-are decât să simtă ce vrea, eu am venit aici pentru copil, nu ca să-i fac ei o impresie bună. Dar e adevărat că n-am apucat să mă vopsesc și am rădăcinile crescute, iar părul meu grizonat nu e de aceeași culoare peste tot. Zici că-s plouată pe creștet, ninsă pe tâmple, pui de bogdaproste în rest, și nu am nici ochelarii, că s-au rupt sub mine, eram hăbăucă de oboseală cu atâtea de făcut și neterminate, că am adormit azi-noapte pe ei și pe […]

Textul integral pe Liternet.ro »

(Acest text a fost scris în aprilie 2024 pentru cursul “Wannabe” pentru scriitori aspiranți, organizat de scriitorul Mihai Buzea și a fost publicat pe Liternet pe 25 iulie 2024)

Sursa imagine: Stable Diffusion