Cu respirația oprită în piept, ignoră amețeala și apropie, pentru o ultimă oară, vârful fin de pânza umedă. Atinse abia apăsat, să lase o urmă cât o gămălie de ac, și încă un por sidefiu se ivi, delicat, pe pielea pictată. De la apropiere, dar și de la distanță, Fecioara părea acum vie. Apucă, mulțumit, pensula cea groasă și o înmuie întâi în apă curată, apoi în vopsea. Amestecă, încet, cu gând să dea tușa finală de umbră pe chipul ca o fotografie. Ridică pensula. Apoi, de nicăieri, veni un strănut.
—
(Acest text are 504 caractere cu tot cu spații și a fost scris în martie 2024 pentru grupul de joacă scriitoricească “Ficțiuni reale”, de pe Facebook)
Sursa imagine: Stable Diffusion