Maria Popescu își dădu ochii peste cap și se apropie de oglindă, cu vârful subțire al pensulei îndreptat periculos spre scleră. Cu o mișcare expertă, trasă cea mai subțire dungă posibil dintr-un colț al ochiului în celălalt, apoi își țuguie buzele a evaluare. Clipi de două ori, apoi pensula se prelinse cu perfecțiune peste prima dungă, îngroșând-o fix cât trebuie. Urmă rimelul, care umplu și curbă genele dese, apoi ochelarii cu rame costisitoare, pentru care petrecuse câteva ore în cel mai scump centru comercial din oraș. Se vede calitatea întotdeauna, își spuse cu mulțumire, apoi zâmbi oglinzii. Ramele astea chiar îmi pun în valoare privirea patrunzătoare și un pic severă. Se-ve-ră. Îmi stau chiar bine.

I’m such a bitch.

Zbârnâitul brusc o făcu să tresară. Reuși să evite să zgârie ecranul cu unghia din gel, ascuțită după ultima modă, și îl activă să vadă notificarea. Tesla pe care o comandase de cu seară mai avea puțin și ajungea, iar Maria pufni. Nu apucase să se dea cu ruj, iar să apari fără în fața a 25 de băieți și fete, mai cu seamă fete, astea sunt cele mai rele, niște viespi, toate proaste, ar fi fost o greșeală despre care probabil ar fi vuit școala întreagă cel puțin două săptămâni.

Inhăță un Armani mai închis cu o nuanță decât vișina putredă și își țuguie din nou buzele ca să-l aplice. Din nou, fără greșeală. Doar avea ani de experiență, își știa pe dinafară și cu ochii închiși conturul buzelor, le putea împrospăta și fără oglindă, dacă împrejurările o cereau.

Își luă apoi tot ce avea nevoie, coborî în grabă scările, se uită pe fugă în oglinda din vestibul și își trecu degetele prin păr, apoi ieși, încuie ușa și intră în mașină.

– Maria Popescu?

– Da. Vedeți că o să vorbesc la telefon, spuse ea, apăsând cu dexteritate ecranul, apoi duse aparatul la ureche.

– Sigur, nicio problemă, răspunse șoferul, iar mașina porni silențios.

– Ioana? Am trei missed calluri de la tine. Ce arde, fată?

– Vor să desființeze intrarea profesorilor! Vor să ne facă să intrăm în școală împreună cu toți ăia.

– Căcat, spuse Maria. Scuze, zâmbi către șofer. Șoferul făcu un semn cu mâna că nu e nicio problemă.

– Nașpa, da, continuă Ioana, cu o voce indignată.

– E o idioţenie. Cum să ne amestecăm cu ei? E outrageous, cum de le-a dat prin cap așa ceva?

– Exact…

– Inacceptabil. Doar nu suntem aceeași clasă socială, mormăi Maria și își strânse cu nemulțumire lângă ea ghiozdanul Vuitton.

#nisteproza #subiectulzilei

__

Scrisă în 2024 pe 9 ianuarie pe Facebook după ce o profesoară a comentat că elevii nu ar trebui să intre în școală pe aceeași intrare cu profesorii, pentru că nu ar fi din aceeași… clasă socială!

Imagine: Bing