Țiuitul amenințător îi pătrundea în timpane, iar ea strânse spasmodic degetele obosite pe arma improvizată, căutând cu disperare în bezna din jur. Monstrul era acolo, în întuneric. Era gata să atace iar. Îl simțea.
Cu lacrimi în șiroi tăcut, Ana suspina încet, lipită de piciorul ei, însă ea avea nevoie să poată zvâcni să lovească. Încordată, se lăsă în jos și desprinse mâinile micuțe și înghețate, apoi le sărută.
– Te-a mușcat, știu. Mami e aici. Paștele mă-sii de țânțar în mijlocul lui noiembrie.
—
(Acest text are 500 caractere cu tot cu spații și a fost scris în noiembrie 2023 pentru grupul de joacă scriitoricească “Ficțiuni reale”, de pe Facebook)
Sursa imagine: Stable Diffusion