2190, Decen 10, vineri
Lumea Exterioară
Fabrica Centrală
Aria Deșertificată Șase, Nordam
„Art. 17 — Operatori umani
b) Operatorul uman alocat unei Fabrici trebuie să:
b.1) aibă calitatea de membru al Cercului de Încredere;
b.2) dețină calificarea UNI Tech.”
— extras din Legea 811 pentru Completarea și modificarea Legii 724 privind Cadrul de funcționare a Fabricilor Advancorporației Nordam / Arril 2170.
Deșertul Nordam nu era doar o întindere stearpă, cu sol crăpat și buruieni rezistente la uscăciune. În câteva bazine largi, răspândite de la vest la est, deșertul imens vălurea dune de nisip, care străluceau sub soarele fierbinte ca o mare de siliciu încremenită.
Aici își construia Lumea Interioară fermele solare și Fabricile. Înăuntru, soldați sintetici cu fețe serioase patrulau perimetrul cu armele în mâini, în ritm perfect, pașii lor bufnind zi și noapte, înfundat și previzibil, pe cimentul neted.
În Fabrica Centrală era o singură ființă umană. Colonelul UNI Tech Sondra Warg stătea aproape în picioare pe un trepied cu spătar îngust. Maieul negru din bumbac silicat i se lipise de spate, în ciuda aerului condiționat localizat care sufla înspre ea.
— Mai sunteți mulți? pufni ea, ștergându-și fruntea cu dosul palmei, iar vocea ei reverberă între pereții înalți și boltiți ai halei uriașe de asamblare.
Trebuia să fie mulți, pentru că sindromul Kessler se manifestase în cele din urmă și o grămadă de sateliți distruși pe orbită se disipaseră într-un nor de gunoi spațial, care reușise să ecraneze iremediabil orice semnal, iar sabotajele la celulele de comunicații plasate terestru erau la ordinea zilei. Armorigenul era scump, iar Soldații ieftini. În plus, o lege foarte veche, pe care nu o abrogase nimeni, cerea ca Advancorpul să fie pregătit în orice moment de o invazie kindrusară. Cu toate acestea, nimeni de pe cele două continente care purtau acum numele de Națiunile Unificate Nordam nu mai avea pregătire militară, în afară de puținii care dețineau peste 1% din acțiunile corporației-stat, și asta doar pentru că erau obligați.
— Doar eu și încă doi, doamnă colonel Warg, îi răspunse Soldatul proaspăt instalat, cu naivitate amabilă și un zâmbet întins pe toată fața lui lată.
Inteligența artificială a Fabricii îl făcuse prea prietenos, bun să fie Companion mai degrabă decât Soldat, iar Sondra oftă, apoi își reactivă neurotastatura și scrise mental câteva prompturi. Zâmbetul era însă tot acolo, ceea ce pe Sondra o irită vizibil. Adăugă câteva instrucțiuni, șterse altele, pufni.
Nippo, Stral, Zeland și oricare altă țară mititică nu contau, iar cu Kindrusarul, Nordamul avea un tratat de neagresiune vechi de peste 80 de ani. Nu era ca și cum s-ar fi pregătit pentru vreun război. Nu mai fusese niciunul de când inconștiența primului CEO Advancorp din istorie care se văzuse General lansase, pe lângă inutila utilizare obligatorie a majusculei executive, toate bombele din programul ofensiv național peste Vechiul Continent Urop. Ca urmare, Urop acum era nelocuit, pentru că încă mustea de cesiu-137, radiații gama și o cantitate imensă de izotopi radioactivi, iar Nordamul scria în continuare „General” cu majusculă.
Dar Legea Protectech era încă în vigoare, așa că Fabrica producea pe bandă rulantă, dar după tipare secrete, gealați lobotomizați, cu zâmbet tâmp, pe care Sondra îi punea în funcțiune. Job de căcat, gândi. Dar mai bine așa, decât cu un plod agățat de ea.
— Calibrarea ta mi-a mâncat o grămadă de timp. Hai odată!
— La datorie, doamnă, reacționă Soldatul.
De această dată avea o mină serioasă și, deși figura nu-l ajuta să pară amenințător, măcar nu mai părea dispus să joace Twister cu copiii vreunei familii înstărite din Ortlan.
— Pe loc repaus, îl liniști Sondra. Cum te cheamă?
Soldatul tăcu. Dintre toate procesele cognitive, acesta era cel mai simplu, dar dura câteva secunde în plus, pentru că inteligența artificială generativă avea de încheiat în același timp toate operațiunile de inițializare.
— Tyler, se hotărî el.
— Bun venit pe lume, Tyler. Numele de familie al acestui interval este Hawk, îl informă Sondra verbal, deși Soldatul deja primise informația intern.
— Am înțeles, doamnă. Mulțumesc, doamnă!
Înainte ca Soldatul să termine de salutat, Sondra îi retrase inteligența artificială generativă de instalare din sistem, îi dădu cutia cu rândul de haine și încălțări alocate, apoi îi indică locul la stația de încărcare și își mută atenția asupra următorului trup care trebuia activat.
Liniile de asamblare se mișcau în continuare sinuos și ritmic, conectând perfect între ele piese cu ASN similar. Fiecare fir de păr, glob ocular sau dinte era implantat corect, conform schiței individuale generate de inteligența artificială a Fabricii, apoi picioare, brațe, trupuri translucide și încă moi, susținute de gheare metalice, se învârteau într-un dans automat, până deveneau corpuri complete. Cele programate pentru ziua următoare, deja asamblate și încărcate cu nanoboți, așteptau stivuite ordonat să-și primească diversificarea și sistemul de operare, cu valorile de bază aliniate regulilor Lumii Interioare. Treaba Sondrei era apoi să decidă dacă Soldații corespundeau nevoilor armatei și să-i modifice în consecință. Apoi căpătau privilegiul de a-și alege numele cu care aveau să fie cunoscuți în armata N.U., primeau haine și se conectau la stațiile electrice, unde se încărcau complet, ca să le poată funcționa și implanturile.
Sondra își activă cu o lovitură ușoară de arătător ceasul subdermic de pe încheietura mâinii și se încruntă, văzând că nu înaintase destul de repede. Era trecut de șase și se înnoptase deja. Își sprijini mâinile în șold, trosnindu-și spatele. I-ar fi prins bine un masaj sau un pahar, două, de vin.
— Așa-i că și tu te întrebi de ce mama dracului fac doar eu munca asta aici? se adresă ea următorului Soldat.
Acesta era umplut cu fluidele necesare, dar nu era încă softat, așa că nici nu clipi, deși vocea ei îi atrăsese, în mod evident, atenția. Pupilele i se dilatară brusc când Sondra îl luă de încheietura mâinii și îi ridică brațul în fața ochilor.
— Pentru că în voi n-avem încredere, de aia, urmă ea, după ce termină verificările fizice. Și pentru că eu, Maddox, Raleigh, Kurt și ăla mic și roșcovan, Johann, suntem singurii din Cercul de Încredere care ne-am încumetat în ultimii ani să mergem la UNI să ne bage în cap toate astea și am ieșit și zdraveni de acolo. Știi câți suntem?
Soldatul nu reacționă, dar Sondra urmă imperturbabilă:
— Unul pe Fabrică! Doar noi știm cum. Și, pentru că ne‑am născut cu sângele care trebuie, doar noi avem autorizare. Orice alți UNI Tech n-au voie să calibreze decât Companioni și Constructori, chit că o grămadă dintre colegii mei de la UNI erau de cel puțin zece ori mai buni decât alde Madd. E un căcat Cercul ăsta de Încredere. Dacă eram toți de familie bună, dar proști grămadă? Probabil ne softau și pe noi.
Soldatul clipi neregulat câteva secunde.
— Deci, urmă ea cu voce tare, transmițând constant comenzi prin neurotastatură, o să facem ca la UNI. Nu contează că ai o matrice sineuronală care nu-ți dă voie să fii prea deștept. O să-ți bag în cap exact atât de multă minte cât să te descurci acolo unde contează, continuă ea, apoi conectă inteligența artificială generativă la sistemul soldatului sintetic și așteptă instalarea.
Când Soldatul tresări, brusc prezent, îl liniști cu două subrutine pregătite exact pentru acest scop și o atingere ușoară pe umăr.
— Ești OK, e totul OK. Hai, zi-mi două vorbe.
— Bună ziua… Doamnă.
În capătul din nord al perimetrului halei apăru un alt Soldat, care înaintă cu pas măsurat spre capătul de est. Sondra îl privi câteva secunde cu admirație. Algoritmii de diversificare o nimereau uneori neașteptat de bine. Spre deosebire de băiatul năltuț, cu piept păros, dar cu o figură destul de comună, din fața ei, Soldatul care își făcea rondul de perimetru era impunător, cu o spinare masivă și umeri ușor aduși către piept. Sub pielea bronzată, musculatura i se contracta cu reliefuri adânci la fiecare mișcare. Părul lucios, cârlionțat și negru, îi era prins într-o coadă împletită lejer, care i se lovea cadențat de spinare, iar barba deasă îi acoperea jumătate de față.
Sondra își permitea adesea să-l întrebuințeze. Avea grijă, desigur, să lase totul curat, și transfera din el orice înregistrare de memorie care ar fi putut să aibă cea mai mică legătură cu vreo interacțiune dintre ei. Nimeni nu avea nevoie să știe că se folosea de proprietatea Advancorpului în scopuri personale și, cu atât mai mult, nimeni nu avea de ce să știe că uneori se simțea singură și că, în prezența lui, nici nu avea nevoie de altcineva. Ar fi fost periculos.
— Bun venit pe lume… Daniel Smith, spuse ea, într-un târziu, către noul sintetic activat. Felicitări! Ai un nume perfect neremarcabil. Nu că te-aș mai recunoaște după altceva altfel…
Își țuguie buzele, mulțumită, apoi finaliză procesul.
— Am înțeles, doamnă. Mulțumesc, doamnă!
Sondra îl așteptă să se îmbrace, apoi îi arătă cu degetul stația de încărcare, iar Soldatul se lipi obedient de platformă și închise ochii. Sondra cugetă pentru a mia oară la instrucțiunile care le tăiau orice posibilitate de rebeliune, astfel încât rămâneau ascultători, deși erau întrucâtva conștienți de ei înșiși. Niciunul nu punea niciodată vreo întrebare existențială, iar dacă o asemenea anomalie s-ar fi întâmplat, sistemele de ștergere radicală s-ar fi activat imediat și ar fi eliminat ultimele iterații ale memoriei afectate, fără nicio posibilitate de recuperare. Ca de obicei, i se păru nedrept.