Pentru mine, asta a fost o lecție. Erorile apar adesea nu din lipsă de rațiune, ci din lipsă de imaginație. Se poate întâmpla să știi ca un lucru anume este posibil, fără să crezi în el. În înțelegerea noastră asupra lumii, cea mai puternică armă este imaginația, iar factorul imaginație este legat de timp, scrie Robert D. Kaplan în The Loom of Time, iar eu mă gândesc: SENTIENT a fost scris în 2014. Intenția autoarei a fost depășită. Timpul – vorba lui Marin Preda – n-a mai avut răbdare.
Fac parte din ultima generație care a făcut armata. Toată lumea ne zicea că suntem proști. „Cine a făcut armata e bărbat, iar cine n-a făcut-o e bărbat deștept”, așa suna mantra ultimului deceniu al mileniului trecut. Am citit SENTIENT și-am realizat că noi, proștii, am avut dreptate. Structurile sociale ale viitorului nu vor fi pașnice și nici măcar civile. Sondra Warg e tot mai aproape. Nordamul e tot mai aproape.
Am citit Război și anti-război. Supraviețuirea în zorii secolului XXI în 1996. Alvin Toffler era atunci un autor extrem de respectat, dar această carte a trecut neobservată. După ce-am parcurs SENTIENT, la scrierea din 1993 a lui Toffler m-a dus mintea, și iată de ce: atunci ca și acum, pentru niște oameni născuți în pace, privim pacea ca pe ceva firesc și etern. Istoria spune altceva. Rhad Wilder la fel.
Cu ce rămân eu, un cititor de orice altceva în afară de literatură SF, după lectura romanului SENTIENT? O spun franc: cu un simțământ de inadecvare. Am crezut mereu că puterea literaturii stă în capacitatea de redare a realității, dar m-am înșelat: aceea este forța. Iar forța e un mijloc, pe când puterea e un scop. Literatura poate modela lumea, modelând mințile oamenilor care o alcătuiesc. Și viitorul ei.