Lumea e condusă de o structură economico-militară ereditară, posesoarea unei tehnologii avansate, în care scorul de ereditate se calculează în funcție de un sistem complex de acțiuni obținute prin moșteniri, alianțe, grade militare etc. Dar, dincolo de acest grup privilegiat, se străduiesc să supraviețuiască alte comunități, mai puțin norocoase. Unele sunt umane, fiind considerate inferioare, altele sunt sintetice, fiind considerate abominații.
Nu e primul roman din SF-ul românesc care tratează un viitor unde, în cadrul omenirii, s-a produs o falie între un grup privilegiat și restul populației (aș menționa, de exemplu, seria „Predestinare genetică” a lui Ciprian Mitoceanu). Dar e primul care, mie, mi s-a părut suficient de solid construit dincolo de exotismul (tragic) al situației. Mai multe, e primul care mi se pare că – prin idee, intrigă, stil, construcție – se află acolo unde se găsește SF-ul mondial ce tratează teme similare (poate sta cu succes lângă seria „Robogeneza” a lui Wilson, de exemplu – chiar dacă asemănările dintre ele sunt mai curând conjuncturale, în mintea mea a apărut o comparație între cele două lumi).